Un cetăţean sârb de 43 de ani, condamnat în România la şase ani de închisoare pentru trafic de droguri şi care timp de patru ani s-a ascuns în Serbia, a fost predat, miercuri, autorităţilor române, de către poliţiştii sârbi, la vama Stamora Moraviţa.
G. Bajceta are o sentinţă definitivă dată de judecătorii români în 2005, prin care era condamnat la şase ani de închisoare. De atunci, el nu a mai fost de găsit, fiind dat în urmărire internaţională.
După patru ani de căutări, poliţiştii sârbi au reuşit să dea de urma lui, iar azi l-au predat autorităţilor române. Acum, traficantul a fost depus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş şi urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Bucureşti pentru a-şi executa pedeapsa.
Sursa: www.tion.ro ]