Tratament
Reabilitarea unui toxicoman presupune multã rabdare, întelegere şi dragoste din partea celor apropiaţi. Dependenţa nu este o joacã, este o dramã pentru care nu avem cuvinte sã o descriem la adevãrata ei intensitate. Lipsa drogului produce stãri de crizã manifestate prin nervozitate excesivã, violenţã, tâlhãrie şi criminalitate. Aceasta este perioada de sevraj care în termeni medicali se traduce ca fiind “rãspunsul organismului la absenţa bruscã a drogului cu care este obişnuit”. În sevraj simptomele şi intensitatea lor diferã în funcţie de drogul administrat.
Cel mai puternic sevraj apare la heroinã şi se manifestã prin tremur puternic, dureri articulare şi musculare, dureri abdominale însoţite de simptome specifice stãrii de gripã (greatã, vãrsãturi, febrã, frisoane, transpiraţii), nelinişte şi insomnie acutã. Readministrarea drogului readuce organismul într-o stare de aparentã normalitate şi aceasta dureazã doar câteva ore. Impresia cã drogul îl salveazã pe toxicoman este o iluzie ieftinã. Pentru a scãpa cu adevarat de acest coşmar toxicomanului îi trebuie multã voinţã şi stãpânire de sine, dar şi mult ajutor şi înţelegere din partea celor apropiaţi. Întoarcerea unui toxicoman înseamnã foarte mult, este ca şi cum ai da viatã unui prunc. Un toxicoman scos din ghearele iadului se naşte a doua oarã. Pentru persoana dependentã, recuperarea înseamnã întoarcerea vieţii înapoi. Recuperarea înseamnã sã se înfrunte pe el însuşi şi sã se accepte pe el însuşi ca pe o fiintã umanã demnã – fãrã droguri sau alcool. Recuperarea implicã schimbãri profunde în ceea ce priveşte modul în care se privesc unii pe ceilalţi şi lumea din jur. Înseamnã a-ţi asuma responsabilitatea pentru propriile sentimente şi pentru propriul comportament. Procesul de recuperare necesitã un mare curaj din partea persoanei dependente şi un mare ajutor din partea celorlalţi.
Considerãm cã trebuie sã se acorde mai multã atenţie nevoilor simţite de cãtre familie, înainte, în timpul şi dupã procesul de reabilitare a persoanei dependente. Aceasta nu mai este definitã în mod clar ca o “problemãµ. Atâta timp s-au consumat energii şi s-au cheltuit bani pentru un singur membru al familiei, în timp ce restul familiei a fost condamnat sã ignore ceea ce ei îndura zi de zi alãturi de o persoanã care manifestã un comportament de dependenţã. Credem cã fiecare este condamnat sã ignore sentimentul teribil de nesiguranţã, de confuzie, pentru a se putea adapta noii situaţii în care persoana dependentã a renunţat la comportamentul de dependenţã.
Sperãm cã cei care sunt implicaţi emoţional alãturi de persoana dependentã în acest proces, vor recunoaşte amploarea schimbãrilor pe care le aşteaptã în procesul de recuperare a persoanei dependente. De asemenea sperãm cã ei vor cere ajutor pentru ei, pe masurã ce devin conştienţi de faptul cã trebuie ca şi ei sã se schimbe, şi pe masurã ce propriile lor sentimente reflectã faptul cã sunt constienţi cã persoana dependentã devine responsabilã din nou.
Sperãm ca familiile vor constientiza, de asemenea, întreaga lor implicare în boala persoanei dependente, nu ca şi cauza ci ca şi partener de suferinţã. Şi de asemenea sperãm ca, recunoscându-şi propria nevoie de dezvoltare, se vor implica în totalitate în procesul de recuperare a întregii familii, şi vor simţi un sentiment de satisfacţie, indiferent dacã persoana dependentã îşi va gasi, sau nu, un nou drum



