Campanie antidrog în şcoli

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog, a lansat, săptămâna trecută, către unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa apelul de participare la proiectul „Clubul Antidrog 2009-2010“. Colegiul Economic Mangalia a răspuns prompt invitaţiei, iar, începând cu data de 15 octombrie a.c., un colectiv de cadre didactice şi elevi au pregătit deja un program de activităţi. Scopul programului este prevenirea consumului de alcool, tutun şi droguri ilicite. Etapa declanşată la 15 octombrie se va derula pe parcursul unei luni. În această perioadă, elevii vor realiza lucrări de creaţie (colaje, desene, articole decupate din diverse publicaţii pe tema antidrog), care vor fi expuse pe simeze şi în locuri special amenajate în liceul lor. În etapa a doua, între 15 noiembrie – 7 decembrie 2009, lucrările lor vor fi colectate şi expuse ulterior la Palatul Copiilor din Constanţa, alături de realizările copiilor din tot judeţul. Acolo va avea loc o selecţie riguroasă, în urma căreia, între 7 şi 15 decembrie, se vor acorda premii pentru cele mai reprezentative lucrări. Mai mult, în afară de premii şi diplome, elevii câştigători vor avea satisfacţia de a-şi vedea lucrările expuse la Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman“ din Constanţa, unde vor putea fi vizionate până la data de 3 ianuarie 2010.

Sursa : http://lideruldeopinie.ro]

Etichete:

This entry was posted on Wednesday, November 4th, 2009 at 9:27 pm and is filed under Tineri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Un comentariu la “Campanie antidrog în şcoli”

  1. Slow Motion spune:

    Şi la mine în şcoala a fost făcută campania Anti-Drog ( Darabani judeţul Botosani )

Lasă un comentariu

 

Etichete

Adanima Adevarul adolescenti Aiud ajutor America Amic Andre Agassi Anonim antidrog anti drog Anunt artisti autor autoritati Aventura Brazilia Bucuresti campanie canabis Caracterizare ce sunt drogurile cocaina Columbia conferinta Constanta consum copii decese dependenta despre dezintoxicare Doctorite drog drogat droguri educatie efecte nocive elevi Europa2 experiente farmacii Farmacista gardian global heroina iarba inchisoare in Scoala intermediari interzis intrebare Judetata Legal marijuana medicamente minister Motive Mutu Oras Pablo Escobar parere Paulina Rubio penitenciar politicieni politie povestiri prostitutie Romania Rromania sanatate scena Schimba sevraj Simtome social societate soft Spania sport Spune spune nu statistici Stone Sustinere test Timisoara Tineret Tineri Tipuri trafic Traficant traficanti tratament Tyler Vedete viata Video VIP Zilnic